| | Login |
 Menu
 

Konstantin Sidorov

Preşedinte

Konstantin este fondatorul şi Preşedintele RRC Group. A absolvit Institutul de Inginerie Militară din St.Petersburg. Din 1992, când Konstantin a fondat RRC, a fost responsabil de managementul Grupului şi a condus strategia de dezvoltare, cultura organizaţională şi planurile de extindere teritorială. Konstantin a primit un număr impresionant de premii, dintre care Top Profi Award (pentru activitatea 1998 – 2006) – sponsorizat de două asociaţii ruseşti: International Computer Club (ICC) şi Public Relations and Promotion Group (PRPG).

 

Sergey Shtern

Director Executiv (CEO)

Sergey a absolvit în 1996 Institutul de Finanţe din cadrul Academiei de Studii Economice a Federaţiei Ruse, cu specializare în finanţe şi credite. În 2004 a absolvit MBA-ul la Şcoala Economică din Stockholm.

Imediat după absolvire, Sergey şi-a început cariera ca Director Financiar şi Vicepreşedinte Audit Intern în cadrul grupului de companii ROSH. Acolo şi-a format experienţa de consultant atât în reorganizarea companiei şi în relaţia cu instituţii de stat şi internaţionale (incluzând Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), cât şi în managementul proiectelor.

Iniţial, în cadrul grupului RRC, Sergey a fost responsabil de relaţiile cu instituţiile financiar-bancare şi potenţiali investitori. Din aprilie 2008 a fost numit Director Executiv (CEO) al grupului.

 

Mikhail Kossilov

Director de Operaţiuni

Mikhail a absolvit Universitatea de Stat din Novosibirsk şi Universitatea de Stat de Transport şi Arhitectură din Kyrgyzstan. În 2004 a absolvit MBA-ul la Universitatea Economică din Stockholm.

Mikhail a lucrat ca Vicepreşedinte şi Director General al grupului de companii Evi din Kyrgyzstan. În 2005 a devenit Director General al RRC Kazakhstan, iar din 2007 a fost numit Director General pentru CSI al Difo (RRC Group). În aprilie 2008 a fost numit Director de Operaţiuni pe întreg grupul RRC.

 

 

 

Valentina Ekhalova

Director General Financiar

Valentina s-a alăturat companiei în departamentul financiar în 1998, după ce a absolvit Universitatea de Stat de Management, Departamentul de Management Financiar ca şef de promoţie. De atunci, cariera Valentinei s-a dezvoltat permanent, fiind numită Director General Financiar – responsabilă de toate operaţiunile financiare, contabilitate şi audit pentru toate birourile RRC. A primit mai multe premii pentru loialitate faţă de companie, pentru contribuţia la dezvoltarea grupului RRC. În prezent Valentina îşi continuă studiile cu un MBA la American Institute of Business and Economics.